Decizia lui Silvio Berlusconi de a organiza summitul G8 în oraşul italian L'Aquila stârneşte controverse. Mai multe organizaţii au reclamat faptul că în timp ce oraşul se năruie în urma cutremurului din aprilie, foarte mulţi bani se cheltuiesc pentru organizarea reuniunii. Berlusconi spune însă că desfăşurarea summitului va aduce donaţii din partea liderilor europeni.
Există însă şi numeroşi oameni care susţin demersul premierului italian. "După summit câteva din apartamentele care au fost îmbunătăţite vor fi folosite pentru cei care au rămas fără o casă, pentru cei care trebuie să aştepte până la sfârşitul anului astfel încât să aibă o casă nouă", a explicat Guido Bertolaso, şeful Protecţiei Civile şi organizator al summitului.
Silvio Berlusconi s-a deplasat deja în regiune împreună cu şeful protecţiei civile pentru a verifica stadiul pregătirilor. El a declarat că va vizita împreună cu cancelarul german, Angela Merkel, un mic sat care a fost chiar epicentrul seismului. Berlusconi vrea să-i arate şi liderului de la Casa Albă, Barack Obama, o biserică din Paganica, un alt oraş grav afectat.
Antena 3