Bărbatul, pe nume Mihai I., a fost dat dispărut în iunie 2009, când lucra ilegal ca zidar pe un şantier.
Poliţia italiană a redeschis cazul în urmă cu câteva luni, la cererea Interpol, iar cadavrul românului a fost descoperit recent într-o groapă de gunoi din localitatea Montafia d'Asti, lângă Torino.
Anchetatorii au stabilit că românul a murit în 2009, în urma unui accident de muncă şi a fost îngropat în groapa de gunoi chiar de proprietarul firmei pentru care lucra.
Cadavrul a fost identificat pe baza unor teste ADN.
Parchetul din Asti a deschis o anchetă, în urma căreia patronul firmei şi un complice au fost acuzaţi de omor prin imprudenţă şi ascundere de cadavru