Blocajul
politic se menţine în Italia, unde consultările dintre
preşedintele Senatului şi formaţiunile principale s-ar putea
încheia luni seară. Liderul italian de centru-stânga,
Walter Veltroni, a cerut formarea unui Guvern de tranziţie pe o
perioadă de 3 luni, la întâlnirea de luni cu şeful
Senatului. Oficialul italian susţine că perioada este necesară
pentru a se supune votului o nouă lege electorală. Preşedintele
dreptei italiene Silvio Berlusconi vrea însă alegeri imediate.
Berlusconi crede că organizarea unui scrutin anticipat reprezintă
soluţia cea mai bună pentru Italia.
Liderul
de dreapta a respins total ideea unui guvern de tranziţie,
considerat inutil şi o pierderea de timp dăunătoare pentru Italia.
Preşedintele Senatului, Franco Marini, a fost delegat de
preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, să examineze
posibilităţile unui acord cu toate partidele politice, pentru o
reformă electorală care să vizeze organizarea unor noi alegeri.
Romano Prodi a demisionat de la conducerea Guvenului, la 24 ianuarie.
Observator