Fâşia Gaza - Armata israeliană a lansat marţi noi raiduri asupra unor ţinte ale grupării Hamas. Potrivit unui comunicat al armatei, operaţiunile, soldate cu cel puţin 16 răniţi, au vizat în principal depozite de armament ale militanţilor. Statul evreu a avertizat că următoarele ţinte vor fi liderii politici palestinieni.
Armata israeliană a precizat că patru depozite de armament şi trei ascunzători ale militanţilor au fost distruse de raidurile lansate în oraşul Jabaliya, în nordul Fâşiei Gaza. Surse palestiniene au declarat că răniţii sunt mai mult civili, printre care o femeie însărcinată şi un copil. O fabrică de ciment a fost distrusă într-un raid lansat în estul oraşului Gaza. Nu s-au raportat răniţi. În acelaşi timp, două rachete lansate din Gaza de militanţii palestinieni au atins zona limitrofă a oraşului israelian Sderot, fără a face victime.
Militanţii Hamas au ameninţat că vor ucide oficiali de rang înalt israelieni şi că vor continua atacurile asupra teritoriului statului evreu. Şi aceasta în contextul în care preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a efectuat o vizită în regiune, în încercarea de a dezamorsa conflictul. Nici partea israeliană nu s-a lăsat mai prejos. Adjunctul ministrului Apărării de la Ierusalim a avertizat că liderii politici din cadrul Hamas, pe care i-a catalogat drept ?terorişti în constume?, vor deveni ţinte ale armatei.
Potrivit autorităţilor evreieşti, însuşi premierul palestinian Ismail Hanyeh, membru al Hamas, ar putea fi vizat de o operaţiune militară. Israelul a reluat raidurile asupra militanţilor din Gaza în urmă cu o săptămână, după un armistiţiu de 6 luni. Peste 40 de palestinieni şi-au pierdut viaţa în violenţe.
Antena 3