Antena 3 CNN Externe Israelul respinge recomandarea ONU pentru transparenţă nucleară

Israelul respinge recomandarea ONU pentru transparenţă nucleară

1 minut de citit Publicat la 13:49 05 Dec 2012 Modificat la 13:49 05 Dec 2012
Israelul respinge recomandarea ONU pentru transparenţă nucleară
Israelul a respins apelul ONU, de a adera la Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare (NPT). Tel Avivul refuză astfel accesul inspectorilor internaţionali pentru a examina facilităţile nucleare din Israel, susţinând că sugestia forului mondial reprezintă "un vot mecanic absurd" în ceea ce se doreşte a fi "o tentativă de diminuare a credibilităţii Israelului".

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a votat o recomandare adresată Israelului, în care se recomandă ca statul evreu să se alăture NPT "fără întârziere", într-un efort de a asigura un Orient Mijlociu mai sigur.

Rezultatul votului a fost de 174 pentru şi 6 împotrivă. Statele Unite ale Americii, cel mai puternic aliat al Israelului, au votat, cum era previzibil, împotriva acestei recomandări. Cu toate acestea, americanii au aprobat două paragrafe, care au fost votate separat şi care fac un apel pentru o aderare universală la NPT şi recomandă tuturor statelor neafiliate să semneze acest tratat.

"Israelul pierde din credibiliate faţă de ONU prin aceste voturi de rutină, care sunt menite să creeze o majoritate în cadrul Naţiunilor Unite şi să marginalizeze ţara noastră", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerul de Externe de la Tel Aviv, Yigal Palmor, pentru Jerusalem Post.

Israel a evitat să semneze Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare, iniţiat în 1970.  Scopul principal al acestuia este acela de a preveni răspândirea armelor nucleare şi a tehnologiei din acest domeniu.
Statul evreu menţine un puternic arsenal nuclear, iar oficialii de la Tel Aviv adoptă o poziţie în care se pretinde că "Israelul nu este prima ţară, care a introdus astfel de arme în Orientul Mijlociu."

Singura ţară democrată din regiune are în posesie peste 400 de focoase nucleare şi diverse tehnici de lansare ale acestora. Israelul se încadrează în grupul celor patru ţări, cunoscute că deţin arme nucleare şi nu sunt semnatare NPT. Celelalte trei sunt India, Pakistan şi Coreeea de Nord.

Politica administraţiei de la Tel Aviv, referitoare la problema nuclară, este cunoscută ca fiind una "opacă". Conform analiştilor internaţionali, acest tip de abordare este perceput ca fiind "un catalizator de intimidare a vecinilor din regiune".

×
x close