Consiliul de securitate a audiat, marţi, apelurile insistente ale statelor arabe pentru încetarea atacurilor din Gaza.
Israel şi Hamas au analizat o propunere pentru o încetare a focului. Posibilitatea unui armistiţiu a venit după ce Israelul a bombardat, marţi, trei şcoli administrate de Naţiunile Unite, unde zeci de localnici se refugiaseră. Potrivit surselor palestiniene, peste 40 de oameni au murit în unul dintre atacuri.
Secretarul general al ONU a calificat atacarea şcolilor drept "total inacceptabilă". În replică, Israelul susţine că trupele sale au ripostat la un atac cu mortiere din direcţia şcolii şi a acuzat, din nou, mişcarea Hamas că-i foloseşte pe civili drept "scuturi umane". Şi guvernul danez a protestat faţă de distrugerea unor clinici mobile trimise în Gaza.
Antena 3