Israelul a prezentat săptămâna trecută Statelor Unite un document cu condiţiile pentru o soluţie democratică de încheiere a războiului din Liban, a informat duminică site-ul de ştiri Axios, preluat de Reuters, citând ca surse patru oficiali - doi americani şi doi israelieni.
Israelul a cerut ca armata sa să poată recurge la „constrângere activă” pentru a împiedica reînarmarea grupării şiite libaneze Hezbollah şi reconstrucţia infrastructurii militare a acesteia din apropierea frontierei, a afirmat unul din oficialii israelieni.
De asemenea, israelienii vor ca forţele lor aeriene să beneficieze de libertate de acţiune în spaţiul aerian libanez, mai arată Axios, potrivit Agerpres.
Unul din oficialii americani a declarat pentru site-ul respectiv că acceptarea condiţiilor Israelului de către Liban şi comunitatea internaţională este foarte puţin probabilă.
Reuters nu a reuşit să contacteze imediat Casa Albă în afara programului normal de lucru, iar Departamentul de Stat de la Washington nu a răspuns rapid unei solicitări de a comenta. Nici reprezentanţele diplomatice ale Israelului şi Libanului în SUA nu au comentat imediat.
Conform Axios, reprezentantul special al preşedinţiei americane Amos Hochstein urmează să discute luni la Beirut o soluţie diplomatică pentru conflict.
După slăbirea mişcării islamiste palestiniene aflate la putere în Fâşia Gaza, Israelul a desfăşurat o ofensivă terestră împotriva Hezbollahului în sudul Libanului începând cu 30 septembrie, susţinută de atacuri aeriene care au vizat duminică în special un „centru de comandă” din sudul Libanului, potrivit armatei israeliene.
Armata israeliană a anunţat duminică că a lovit, cu o zi înainte, „aproximativ 175 de ţinte teroriste în Fâşia Gaza şi Liban”, inclusiv „depozite de arme, situri de lansare şi infrastructuri teroriste aparţinând Hamas şi Hezbollah”, două mişcări aliate şi sprijinite de Iran, potrivit sursei citate.
În Liban, peste 50 de oraşe şi sate din sudul ţării au fost vizate duminică de bombardamentele israeliene, potrivit agenţiei de presă Ani, inclusiv oraşul Nabatiyeh.