Forţele de apărare ale Israelului (IDF) susţin că avioanele sale au distrus peste 90 kilometri de tuneluri care compun reţeaua subterană cunoscută drept aşa-zisul „metrou din Gaza”, despre care se spune că ar fi „un oraş sub oraş”.
În noaptea de miercuri spre joi, armata israeliană și-a continuat atacurile aeriene şi tirurile de artilerie, lovind numeroase ţinte, între care domiciliul din Khan Yunis al unuia dintre comandanţii Hamas, o fabrică de arme şi de lansatoare de rachete, potrivit IDF.
Armata israeliană a declarat că tunelurile au fost construite timp de cinci ani şi au permis grupării Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, să deplaseze dintr-un loc în altul muniţii, combatanţi şi alimente.
Avioane israeliene au lovit reşedinţele a cel puţin şase lideri ai Hamas, potrivit armatei israeliene, în timp ce sirenele de alarmă sunau în sudul Israelului la primele orale ale dimineţii de joi, Jihadul Islamic, a doua grupare armată ca importanţă în Gaza, revendicând o nouă salvă cu rachete.
Potrivit IDF, circa 4.070 de rachete au fost lansate din Fâşia Gaza în direcţia Israelului în ultima săptămână şi jumătate.
Declaraţiile armatei israeliene cu privire la aceste din urmă raiduri intervin în urma dezminţirilor Israelului şi Hamas că ar lucra la o încetare a focului, pe fondul unor noi presiuni asupra celor două părţi din partea SUA pentru a pune capăt violenţelor.
Întrebat la postul public de radio Kan dacă un armistițiu va începe de vineri, ministrul israelian al informațiilor Eli Cohen a spus: „Nu. Cu siguranță vedem o presiune internațională semnificativă, însă vom termina operațiunea când vom decide că ne-am atins obiectivele”.
Cel puţin 227 de oameni, inclusiv mai mult de o sută de femei şi copii, au fost ucişi în Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza. Israelul a transmis că cel puţin 150 de militanţi se numără între cei ucişi în Gaza. Hamas nu oferă de regulă informaţii despre numărul de luptători pierduţi în conflicte.
În Israel, 12 oameni, inclusiv doi copii, au fost ucişi, potrivit autorităţilor. Israelul a spus că aproximativ 4.000 de rachete au fost lansate spre teritoriul său de către militanţii din Gaza.