Antena 3 CNN Externe Israel şi Irak se pregătesc înainte de posibila intervenţie militară ocidentală în Siria şi de extinderea conflictului

Israel şi Irak se pregătesc înainte de posibila intervenţie militară ocidentală în Siria şi de extinderea conflictului

M.T.
1 minut de citit Publicat la 19:54 28 Aug 2013 Modificat la 19:54 28 Aug 2013
Israel şi Irak se pregătesc înainte de posibila intervenţie militară ocidentală în Siria şi de extinderea conflictului
Armata israeliană continua miercuri să se pregătească de eventualitatea unei intervenţii militare străine în Siria, care s-ar putea extinde la frontiera de nord a Israelului, în timp ce premierul irakian Nuri al-Maliki a anunţat că ţara sa este în stare de alertă, relatează AFP, citată de Mediafax.

„În lumina recentelor evoluţii din regiune, armata israeliană ia măsuri de apărare necesare pentru protejarea statului Israel", au precizat surse militare.

Declaraţi vine în contextul în care, marţi, premierul Benjamin Netanyahu a promis o ripostă „violentă" în cazul în care Damascul ar ataca teritoriul israelian, ca răspuns faţă de o intervenţie externă în Siria.

Potrivit postului de radio militar, armata desfăşoară baterii din cadrul programului antirachete Iron Dome în nordul ţării, dar şi baterii de rachete Patriot, în timp ce Cabinetul de Securitate israelian a autorizat miercuri o mobilizare limitată de rezervişti.

Militarii mobilizaţi, în număr limitat, se vor alătura „unităţilor staţionate în nordul ţări", a precizat un corespondent al sursei amintite. În acelaşi timp, un jurnalist AFP a remarcat israelienii sunt echipaţi cu măşti de gaze, în ciuda faptului că purtătorul de cuvânt al armatei, generalul Yoav Mordechai, a încercat să-i liniştească pe civili.

În schimb, Irakul şi-a exprimat opoziţia faţă de o intervenţie militară străină în Siria, anunţând în acelaşi timp o stare de alertă pentru a contracara eventuale reveniri ale crizei în ţară.

„Anunţăm o stare de alertă şi o situaţie de urgenţă pentru a contracara problemele de securitate şi pentru a lua măsurile necesare atenuării efectelor unui război la nivelul economiei, serviciilor şi situaţiei sanitare”, a spus primul ministru Nuri al-Maliki într-un discurs televizat.

Oficialul irakian a adăugat că o intervenţie militară străină în ţara vecină ar aduce doar „distrugere şi catastrofă" şi s-ar dovedi „un impas".

×
x close