Navele, care a au ridicat ancora din portul Jeddah, din Arabia Saudită, sunt suspectate de autorităţile israeliene că ar transporta arme pentru organizaţia islamistă Hezbollah.
Suspiciunile apar pe fondul unor îngrijorări manifestate din ce în ce mai vocal de Israel, cu privire la stabilitatea ţărilor arabe din zonă şi influenţa tot mai puternică a organizaţiilor islamiste în aceste state.
Ministrul Apărării israelian, Ehud Barak, a confirmat că sunt monitorizate navele şi itinerariul acestora. Totuşi, navele nu au trecut, aşa cum era aşteptat, prin Canalul Suez în noaptea de miercuri, autorităţile locale susţin că nici joi, nici vineri nu sunt programate pentru tranzit cele două nave iraniene.
Presa iraniană a anunţat luna trecută îmbarcarea cadeţilor de marină într-o misiune de pregătire care va dura un an şi va avea loc în Mediterană, având ca scop antrenarea acestora pentru apărarea navelor împotriva piraţilor somalezi.
Episodul provocat de cele două nave de război face parte dintr-un context mai amplu, în care Israelul şi-a manifestat îngrijorarea faţă de influenţa tot mai mare a grupărilor islamiste în statele arabe a căror stabilitate devine din ce în ce mai fragilă.
Ministrul de Externe israelian, Avigdor Lieberman, un posibil viitor candidat la conducerea ţării, avertizează comunitatea internaţională că aceste "provocări" ale Iranului nu mai pot fi suportate mult timp.