Scopul operaţiunii a fost de a pune capăt bombardamentului permanent cu rachete al Hamas în sudul Israelului şi slăbirea grupului terorist ce conduce teritoriul. Nu a atins nici unul dintre acestea. Hamas şi-a menţinut barajul de rachete până la sfârşitul campaniei şi a promis noi recrutări pentru cauza sa.
De altfel, The Times publică cazul unei femei din Gaza, Sabah Abu Halima, acoperită de arsuri de la bombe, cu soţul şi patru copii din nouă morţi, care visează să devină o sinucigaşă cu bombă.
?Mă rog la Allah să mă răzbun, mă rog şi visez că mă voi sinucide printre israelieni. Sper ca în ultima zi a vieţii să omor cât de mulţi pot şi să devind martir?, declara ea.
Oricum, cele 1300 de victime dintre palestinieni nu au slăbit Hamas, iar organizaţia este laudată de alte ţări arabe pentru ce a făcut. Iar analiştii israelieni sunt de acord că Hamas nu a fost slăbit. ?Majoritatea covârşitoare a combatanţilor săi nu au fost răniţi, iar sprijinul popular a crescut de fapt. Acest război a intensificat rezistenţa?, crede Gideon Levy, analist al publicaţiei Haaretz.
Chiar şi membrii cabinetului care au susţinut ofensiva admit că nu s-a realizat nimic. ?Hamas nu a fost eliminat şi nici nu va fi. Au o ideologie, care nu este doar militară, şi aceasta va rămâne?, aprecia Benjamin Ben-Eliezer, ministrul Infrastructurii.
Iar reprezenţii partidului de dreapta Yisrael Beiteinu cred că ?soldaţii au avut succes, dar politicienii au eşuat. Nu au lăsat armata să termine operaţiunea. Ce au realizat? Nimic.?, aprecia Avigdor Lieberman, reprezentantul formaţiunii. Părerea este susţinută de ministrul de Finanţe, care crede că Israel trebuia să lupte cu Hamas până îl distrugea, pentru că acum ?îşi va reconstrui infrastructura cu banii iranieni şi vor continua contrabanda şi atacul asupra Israelului. Ar fi trebuit să terminăm treaba- să retragem forţele terestre şi să atacăm din aer. Ar fi trebuit să lovim mii de alte case şi să ajungem la un punct în care să nu mai îndrăznească să atace Israelul?.
Mişcarea islamică Hamas preia de la Fatah, partidul creat de Yasser Arafat, rolul de principală organizaţie palestiniană, ca rezultat al războiului din Gaza, aprecia unul din liderii mişcării Fatah, Husam Kadr, care crede că acum grupul terorist este mult mai puternic decât era înainte de atacurile israeliene.
Antena3.ro