Transcrieri "top secret" ale întâlnirilor dintre oficiali de top ai celor două state din 1975 arată că ministrul sud african al Apărării, PW Botha, a cerut focoase, iar Shimon Peres, pe atunci ministru al Apărării şi acum preşedinte, le-a oferit în "trei mărimi".
Cei doi au mai semnat o serie de acte privind relaţiile militare care includeau o clauză conform căreia "însăşi existenţa acestui acord" urma a fi secretă , scrie The Guardian.
Documentele, descoperite de cercetătorul american, Sasha Polakow-Suransky, care scrie o carte despre relaţia apropiată a celor două state, oferă dovada că Israel are arme nucleare, în pofida politicii sale de "ambiguitate" .
Autorităţile israeliene au încercat să împiedice guvernul sud-african să declasifice documentele la cererea lui Polakow-Suransky şi sunt o povară, mai ales la discuţiile despre non-proliferare de la New York din această săptămână.
De asemenea subminează tentative Israelului de a sugera că , dacă are arme nucleare, este "o putere responsibilă", ce nu le va folosi inadecvat, în timp ce state precum Iran nu sunt de încredere.
La acea dată, Africa de Sud nu a continuat acordul în special din cauza costurilor. În cele din urmă şi-a construit propriile bombe nucleare, posibil cu ajutor israelian.
Exista armelor nucleare israeliene a fost dezvăluită de Mordechai Vanunu în Sunday Times ăn 1986. El a oferit fotografii din interiorul centrului nuclear Dimona şi a oferit detalii despre proces, dar nu a adus dovezi scrise.
Antena3.ro