Nopți albe, restaurante deschise, concerte și tot ce tânjește restul Europei găsim acum în Islanda. În Islanda, au murit doar 29 de persoane de la începutul pandemiei, iar numărul infectărilor a fost de 6.144.
"Mă pregătesc pentru această pandemie de 15 ani", a spus Thorolfur Gudnason, epidemiologul șef al Islandei. Gudnason a fost responsabil de găsirea unui răspuns la această criză în Islanda.
"Am decis imediat ce vom face: efectuăm teste, urmărim contactele și izolăm pe toți cei diagnosticați. Am făcut acest lucru agresiv, încă din prima zi", a spus el.
Dar Islanda a mai fost aici. A avut rapid primul val sub control și, în mai 2020, oamenii începuseră să declare țara liberă de coronavirus. Lucrurile au continuat așa o vreme, dar la sfârșitul verii, Islanda a fost lovită în mod neașteptat de un alt val mai aprig, după ce doi turiști, cu teste pozitive, au încălcat regulile de izolare. Din iunie anul trecut, toți pasagerii care au sosit în țară au intrat în carantină. Există teste obligatorii la aeroport.
Când Thorsteinsson a fost întrebat despre această regulă strică a controlului oamenilor veniți în țară, a zis: "Oamenii de știință au creat regulile, nu politicienii. Asta contează. Ei știu despre ce vorbesc, politicienii nu". La fiecare pas, Islanda a urmat știința, condusă de profesorul Gudnason și echipa sa, fără ca politicienii să participe la briefing-urile zilnice, scrie dcnews.ro.