Antena 3 CNN Externe Islanda a demarat negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană

Islanda a demarat negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană

<1 minut de citit Publicat la 17:31 27 Iun 2011 Modificat la 17:31 27 Iun 2011
Islanda a demarat negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană
Foto: dotting.me
Islanda a început luni negocierile asupra cererii sale de aderare la Uniunea Europeană. Au fost deschise primele patru capitole din totalul de 30 pentru negocieri cu UE. Din cele patru capitole, două au fost deja închise, conform ministrului islandez de Externe, Ossur Skarphedinsson, citat de AFP.

Oficialul a făcut această declaraţie în faţa presei, la încheierea unei reuniuni de lucru cu omologul Janos Martonyi, ministrul de Externe ungar, al cărui ţară deţine preşedinţia UE, în prezent.

"Este o zi istorică pentru Islanda", a menţionat oficialul. Acesta a mai precizat că intenţionează să încheie jumătate din toate capitolele în acest an şi restul până la finele primului semestru din 2012.

Unul dintre capitolele problemă pentru Islanda este cel legat de pescuit. Mai exact, Islanda are un conflict cu UE pentru că a hotărât, unilateral, să crească în mod considerabil cota sa de macrou.

Totodată, insula mai are probleme de rezolvat şi când vine vorba de vânătoarea de balene.

Pescuitul este una din activităţile vitale pentru Islanda şi pentru cei 320.000 de locuitori.

×
Etichete: Islanda negocieri UE
x close