Un grup de romi din România, cunoscut sub denumirea de „Con Air”, a pus pe jar autorităţile britanice. Acuzaţi că îşi bat joc de britanici şi de justiţia britanică, romii au fost obligaţi să restituie numai o mică parte din cele 800.000 de lire sterline încasate fraudulos de la stat, relatează publicaţia
Express în ediţia online de marţi.
Familiile de romi din România au aflat luni că sunt obligate să restituie aproximativ 136.000 de lire sterline (aproximativ 171.000 de euro) din suma obţinută prin fraudă. Romii au rămas cu restul banilor contribuabililor britanici, sumă ce se ridică la aproximativ 664.000 de lire sterline (aproximativ 835.000 de euro).
"Aceste persoane îşi bat joc de justiţia britanică. Au operat o fraudă masivă, fără să fie pedepsite în mod real", a declarat eurodeputatul Gerard Batten, purtătorul de cuvânt al UKIP pentru Afaceri Interne. "Contribuabilii vor fi scârbiţi. Acestor infractori li se va cere să înapoieze atât de puţin din câştigurile obţinute ilegal", a spus Matthew Sinclair, din cadrul Alianţei Contribuabililor.
Membrii grupării, majoritatea originari din Ţăndărei dar cu adrese la Londra, Nottingham şi Birmingham, utilizau documente şi recomandări de la locuri de muncă false pentru a primi numere de asigurare pe care le-au utilizat pentru a solicita fraudulos ajutoare sociale.
Aceştia au solicitat ajutoare sub nume false, dar şi pentru copii minori fictivi. Unii dintre ei nici măcar nu locuiau în Marea Britanie, ci veneau cu avionul din când în când pentru a încasa banii.