Iranul este de acord cu iniţiativa de pace a preşedintelui sirian, Bashar Al Assad, propunere care a fost respinsă cu vehemenţă de către opoziţie şi ţările occidentale.
Într-un discurs public de ieri, Assad a înaintat un plan pentru o soluţionare politică a crizei din ţară, printr-o reconciliere naţională, formarea unui nou guvern şi o amnistie generală.
"Iniţiativa lui Assad include soluţii pentru încetarea violenţelor şi a interferenţelor străine din Siria şi descrie un proces politic cuprinzător, care garantează prezenţa tuturor vocilor importante din ţară", a declarat ministrul de externe iranian, Ali Akbar Salehi, pe siteul instituţiei guvernamentale, subliniind că Teheranul "susţine" planul de pace al lui Assad.
Bashar al Assad a ţinut un discurs public în sala Operei din Damasc, într-una din rarele sale apariţii în mijlocul oamenilor, de la începutul violenţelor din Siria.
Liderul sirian a criticat aspru opoziţia, spunând despre aceasta că este "
marioneta Occidentului", iar puterea de la Damasc este dispusă să negocieze cu "
stăpânii, nu cu servitorii".
"Conferinţa de reconciliere naţională îi va exclude pe cei care au trădat interesele Siriei", a mai spus al Assad, în ovaţiile auditoriului entuziasmat, prezent în sală.
Propunerea regimului de la Damasc a fost imediat respinsă cu fermitate atât de Statele Unite, cât şi de Coaliţia Naţională Siriană.