Antena 3 CNN Externe Iranul pregătește un atac cu drone și rachete asupra Israelului de pe teritoriul Irakului

Iranul pregătește un atac cu drone și rachete asupra Israelului de pe teritoriul Irakului

G.M.
1 minut de citit Publicat la 09:12 01 Noi 2024 Modificat la 09:12 01 Noi 2024
rachete iran
Iranul pregătește un atac cu drone și rachete asupra Israelului de pe teritoriul Irakului FOTO: Getty Images

Informaţii ale serviciilor secrete israeliene sugerează că Iranul pregăteşte lansarea în zilele următoare a unui atac asupra Israelului de pe teritoriul Irakului, posibil înaintea alegerilor care au loc în SUA pe 5 noiembrie, scrie joi portalul Axios, citând două surse de informaţii israeliene, scrie Reuters, citat de Agerpres.

Atacul ar urma să fie efectuat cu un mare număr de drone şi rachete balistice, iar desfăşurarea unei asemenea operaţiuni prin intermediul miliţiilor pro-iraniene din Irak ar putea fi o încercare a Teheranului de a preveni un nou raid israelian asupra unor ţinte strategice în Iran, notează acelaşi portal.

Între timp, armata israeliană a anunţat joi seară interceptarea a două drone care se apropiau de Israel venind dinspre est. În ultimele săptămâni mai multe atacuri cu drone asupra Israelului au fost revendicate de grupări pro-iraniene din Irak.

Israelul a lovit sâmbătă cu rachete aer-sol lansate de avioane de luptă din afara spaţiului aerian al Iranului fabrici de rachete şi alte ţinte militare 

iraniene, ca represalii după salva de peste 200 de rachete lansate de Iran asupra Israelului pe 1 octombrie, majoritatea rachetelor iraniene fiind interceptate de sistemele antiaeriene israeliene şi de cele de pe navele americane de război, dar altele au lovit baze militare israeliene, fără însă a distruge avioane sau infrastructuri esenţiale, potrivit armatei israeliene.

Atacul iranian a fost la rândul său o acţiune de represalii faţă de campania militară israeliană contra grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah şi faţă de uciderea liderului acesteia, Hasan Nasrallah, a altor comandanţi ai Hezbollah, precum şi a liderului politic al grupării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, asasinat la Teheran în iulie.

×
x close