Conform platformei online, citată de Al Jazeera, reacţiile oficiale ale primului ministru israelian, Benjamin Netanyahu, sunt "ridicole" şi "ţin de domeniul senzaţionalului". "Acuzaţiile sunt încercări de a discredita Iranul şi aliaţii săi, cum ar fi Siria."
Până acum, administraţia iraniană nu a emis nici o declaraţie oficială.
Primul ministru bulgar, Boiko Borisov, a declarat că actele de identificare ale teroristului, respectiv permisul de conducere înregistrat în statul Michigan, din SUA, sunt false.
"Colaborăm în anchetă cu colegii din FBI şi CIA. Ei ne-au transmis că sinucigaşul nu se afla, sub această identitate, în baza lor de date", a mai spus premierul bulgar.
Ministrul Apărării israelian, Ehud Barack, a catalogat atacul ca făcând parte din valul global de terorism, îndreptat împotriva cetăţenilor ţării sale.
"Atacul din Burgas a fost condus de membrii Hezbollah sau Hamas, finanţat de Iran şi Al-Qaeda, care orchestrează acte teroriste pe plan internaţional" a adăugat Ehud Barack. "Reamintim că atacuri similare au avut loc sau au fost dejucate la timp în Tailanda, India, Georgia, Kenia sau Cipru" a mai spus oficialul de la Tel Aviv.
Preşedintele american, Barack Obama, a condamnat atacurile, într-o convorbire avută cu premierul Netanyahu: "Statele Unite îşi vor susţine aliaţii şi vor asigura asistenţa necesară, de orice natură, pentru a îi aduce în faţa instanţei pe cei care au pus la cale acest atac", a spus Obama.