Antena 3 CNN Externe Iranul îşi doreşte să participe la soluţionarea paşnică a crizei din Siria

Iranul îşi doreşte să participe la soluţionarea paşnică a crizei din Siria

M.T.
1 minut de citit Publicat la 17:01 02 Sep 2013 Modificat la 17:01 02 Sep 2013
Iranul îşi doreşte să participe la soluţionarea paşnică a crizei din Siria
Foto: Intact Images/EPA
Iranul este pregătit să ajute la găsirea unei soluţii „paşnice” pentru conflictul din Siria, a afirmat ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, respingând din nou ipoteza oricărei intervenţii militare externe în această ţară, transmite AFP, citată de Agerpres.

Zarif, a cărui ţară este un aliat al regimului sirian, a exprimat poziţia iraniană cu ocazia unei conversaţii telefonice pe care a avut-o duminică seară cu secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, susţine radioteleviziunea iraniană (IRIB) pe site-ul său de internet.

„Respingând folosirea oricărui tip de forţă pentru rezolvarea crizei din Siria”, Zarif a precizat că Iranul este „pregătit să găsească o soluţie paşnică” în Siria, răvăşită de un război civil de peste doi ani.

Teheranul şi-a înmulţit avertizările la adresa SUA şi a aliaţilor acestora faţă de consecinţele pe care le-ar avea asupra regiunii o operaţiune militară împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad, acuzat că a recurs la arme chimice într-un atac împotriva rebelilor la 21 august în apropiere de Damasc.

Acest atac s-a soldat cu sute de morţi, printre care un mare număr de copii, potrivit Washingtonului, opozanţilor şi unui ONG sirian.

Pe de altă parte, Iranul, care condamnă orice utilizare a acestor arme interzise şi pledează pentru o soluţie politică pentru conflict, susţine că atacul ar fi putut fi efectuat de rebelii care urmăresc înlăturarea regimului Assad.

Anterior, Zarif a explicat că o eventuală aprobare de către Congresul american a unui atac asupra Siriei ar fi o încălcare a normelor dreptului internaţional, apreciind că „numai Consiliul de Securitate al ONU - în condiţii speciale - poate da o astfel de undă verde” pentru folosirea forţei.

×
x close