?Iranul este gata să înfrunte un atac american, dar preferă, totuşi, dialogul?, a afirmat miercuri Ministrul iranian de Externe, aflat în vizită în Turcia. Declaraţia a fost făcută în ziua în care expira termenul acordat Iranului de Naţiunile Unite, pentru a-şi suspenda programul de îmbogăţire a uraniului. Preşedintele Ahmadinejad a precizat, însă, că Iranul nu va opri programul nuclear.
Tot miercuri, Garda Revoluţionară iraniană a început o nouă fază a manevrelor sale de mare amploare din vestul ţării. BBC a relatat zilele trecute că Statele Unite au planificat un atac aerian major, pentru a pune capăt programului nuclear iranian, dar Pentagonul a dezminţit ştirea.
Antena 3