Antena 3 CNN Externe Iranul avertizează că moartea lui Yahya Sinwar va „întări rezistența” Hamas. Blinken merge în Israel să negocieze încetarea focului

Iranul avertizează că moartea lui Yahya Sinwar va „întări rezistența” Hamas. Blinken merge în Israel să negocieze încetarea focului

Andreea Ştefan
2 minute de citit Publicat la 08:15 18 Oct 2024 Modificat la 10:42 18 Oct 2024
Yahya Sinwar getty
Hezbollah a anunţat joi seară că trece „în viteză superioară" în războiul său cu Israelul. Sursă foto: Getty Images

Iranul, susţinător al mişcării islamiste palestiniene Hamas, a asigurat joi seară că moartea liderului acesteia, Yahya Sinwar, ucis de Israel în Fâşia Gaza va „întări spiritul de rezistenţă" în vederea „eliberării" teritoriilor ocupate, notează AFP. Șeful diplomaţiei SUA, Antony Blinken, va merge în Israel pentru a face presiuni în favoarea unui acord de încetare a focului în Fâşia Gaza.

„El va deveni un model pentru tinerii şi copii care vor continua pe calea eliberării Palestinei. Atâta timp cât ocupaţia şi agresiunea se vor menţine, rezistenţa va continua", a scris pe contul său X Misiunea iraniană la Naţiunile Unite la New York.

Pe de altă parte, mişcarea şiită libaneză Hezbollah a anunţat joi seară că trece „în viteză superioară" în războiul său cu Israelul, spunând că a folosit rachete ghidate de precizie pentru a viza soldaţii, potrivit Agerpres.

Într-un comunicat, mişcarea susţinută de Iran a anunţat că „trece la o nouă etapă, o viteză superioară în confruntarea cu inamicul israelian", adăugând că rachetele ghidate de precizie „au fost folosite pentru prima dată".

Vineri dimineaţă, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, a confirmat că liderul Hamas, Yahya Sinwar, a fost 'eliminat' la Rafah (sudul Fâşiei Gaza) de 'luptătorii armatei'.

Joe Biden l-a trimis pe Antony Blinken în Israel

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat joi că îl trimite pe şeful diplomaţiei SUA, Antony Blinken, în Israel pentru a face presiuni în favoarea unui acord de încetare a focului în Fâşia Gaza, după asasinarea liderului Hamas, Yahya Sinwar, notează AFP.

„Este timpul ca acest război să se termine şi ca aceşti ostatici să fie aduşi acasă. Este ceea ce suntem pregătiţi să facem şi îl trimit pe Tony Blinken în Israel", a declarat Joe Biden presei după sosirea sa la Berlin, precizând că acest lucru se va face în "patru sau cinci zile".

×
x close