Iranul este pregătit "să distrugă Israelul" în cazul unor raiduri aeriene împotriva instalaţiilor sale nucleare, dar şi să atace bazele militare americane din Orientul Mijlociu, avertizează comandantul Gardienilor Revoluţiei iraniene, citat de AFP.
"În cazul unui atac împotriva Iranului, nu va rămâne nimic din Israel, date fiind dimensiunile mici ale ţării şi capacităţile noastre balistice", a declarat generalul Mohammad Ali Jafari, comandantul Gardienilor Revoluţiei iraniene.
"Nicio regiune din Israel nu va fi ferită, iar acesta ar trebui să fie un element de disuasiune faţă de statul evreu", adaugă comandantul militar iranian.
Liderii israelieni au ameninţat în mai multe rânduri că vor ataca instalaţiile nucleare iraniene dacă eforturile diplomatice menite să împiedice Iranul să se doteze cu arme nucleare vor eşua.
Generalul Jafari a avertizat că şi "Statele Unite au numeroase puncte vulnerabile în jurul Iranului", o referire la bazele militare americane din zona Golfului Persic.