Antena 3 CNN Externe Iranul a recunoscut că a doborât avionul ucrainean

Iranul a recunoscut că a doborât avionul ucrainean

3 minute de citit Publicat la 08:09 11 Ian 2020 Modificat la 08:09 11 Ian 2020
Iranul a recunoscut că a doborât avionul ucrainean

Cei responsabili vor fi traşi la răspundere, menţionează televiziunea de stat iraniană.

Potrivit AFP, armata iraniană recunoaşte că a lovit avionul din "eroare".

176 de oameni, majoritate iranieni și canadieni au pierit în această catastrofă. Aeronava a fost confundată  cu o țintă ostilă după ce a părut să se îndrepte spre o bază a Gardienilor Revoluției, care erau în stare de alertă, după cum arată comunicatul militar iranian.

Cei vinovați vor fi judecați, adaugă comunicatul, însoțit de scuze oficiale.

Iranul regretă această greșeală dezastruoasă, a scris pe Twitter președintele țării, care a adresat condoleanțe familiilor îndoliate.

Tot pe Twitter, ministrul iranian de externe a descris catastrofa drept o eroare umană care a dus la un dezastru într-un moment de criză provocat de aventurismul Stetelor Unite al Americii.

Analiștii cred că ancheta la care luau parte experți ucraineni și occidentali ar fi dezvăluit oricum adevărul.

"Guvernul de la Teheran nu poate fi crezut pe cuvânt atunci când există dovezi în privința miniciunilor continue pe care le lansează, e pus în fața faptului îndeplinit și târziu de tot recunoaște crima săvârșită pentru că șeful aviației civile de la Teheran nu mai departe de acum câteva ore a spus că sunt minciuni occidentale că a fost doborât avionul de o rachetă.

Iată că acum admit ei acest lucru", spune Radu Tudor.

Incidentul a avut loc la câteva ore după atacul iranian asupra bazelor americane din Irak. Premierul Canadei și alți lideri occidentali susțineau de câteva zile că o rachetă sol-aer lansată din greșeală era la originiea prăbușirii, dar până acum, iranul respingea ferm acuzațiile, potrivit Agerpres.

Javad Zarif făcea aluzie la tensiunea provocată de uciderea, pe 3 ianuarie, a generalului iranian Qassem Soleimani într-un raid cu dronă la Bagdad, la decizia preşedintelui american Donald Trump. Teheranul a replicat printr-un tir cu rachete împotriva unor baze din Irak unde erau staţionaţi militari americani.

Prima mărturisire fusese formulată de forţele armate iraniene, care au vorbit despre o 'eroare umană', explicând că aparatul de zbor a fost luat drept un 'avion ostil'. 'Responsabilul' pentru această eroare va fi adus 'imediat' în faţa justiţiei, a mai indicat Statul Major iranian.

Avionul ucrainean zburase deasupra unui sit militar sensibil aparţinând Gardienilor Revoluţiei şi a fost doborât din cauza unei erori umane, a informat televiziunea de stat iraniană sâmbătă, citând un comunicat al armatei, potrivit Reuters.

Schimbarea de poziţie este una spectaculoasă, pentru că până acum Teheranul dezminţise categoric teza, privilegiată de mai multe state, în special de Canada, conform căreia avionul ucrainean ar fi fost lovit de o rachetă.

'Avem informaţii din surse multiple' care 'indică faptul că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer iraniană', a declarat joi premierul canadian Justin Trudeau. 'Poate că nu a fost intenţionat', a adăugat el.

La rândul lor, Statele Unite au afirmat, prin secretarul de stat Mike Pompeo, că aparatul a fost doborât 'probabil' de o rachetă iraniană.

Zborul PS752 al companiei Ukraine Airlines International (UAI) s-a prăbuşit miercuri la vest de Teheran, la scurt timp de la decolare.

O înregistrare video de circa 20 de secunde, ce ar arăta momentul în care o rachetă loveşte aeronava, a fost difuzată intens pe reţelele sociale. În imagine se vede un obiect luminos care urcă rapid spre cer şi loveşte ceea ce pare a fi un avion.

În timp ce apelurile la aflarea adevărului se înmulţeau, Iranul a promis o anchetă 'transparentă' şi că va face tot posibilul pentru a facilita misiunea ţărilor care au pierdut cetăţeni în tragedie, printre care Ucraina.

Ministru de externe canadian François-Philippe Champagne a anunţat crearea unui grup de coordonare cu Ucraina, Suedia, Afganistan şi Marea Britanie, care va vorbi 'pe o singur voce' în favoarea unei anchete 'complete şi transparente'.

Iranul a invitat compania Boeing, constructorul american al avionului, să participe la anchetă, precum şi pe americani, canadieni, francezi şi suedezi să observe metodele de lucru urmate de iranieni în investigaţie.

De la Moscova, un responsabil rus a invitat Iranul să tragă învăţăminte din această eroare. 'Dacă descifrarea cutiilor negre şi lucrările anchetei nu dovedesc că armata iraniană a făcut aceasta în mod intenţionat şi nu există motive logice pentru aceasta, incidentul trebuie închis. Cu speranţa că vor fi trase învăţăminte şi se vor lua măsuri de către toate părţile', a declarat sâmbătă preşedintele comisiei pentru afaceri externe a parlamentului, Konstantin Kosaciov, citat de agenţia Interfax.

×
Etichete: avion doborat
x close