Oficialii iranieni au anunţat că ţara lor nu se opune trimiterii în străinătate a uraniului slab îmbogăţit, dar cere "garanţii obiective" pentru schimbul de combustibil nuclear.
Purtătorul de cuvânt al ministerului de Externe, Ramin Mehmanparast, a arătat că cere garanţii de 100 procente că va primi combustibil nuclear pentru reactorul său din Teheran.
Afirmaţiile au fost susţinute şi de negociatorul nuclear şef iranian şi secretar al Consiliului Naţional Suprem de Securitate, Saeed Jalili.
"Dacă nu sunt oferite garanţiile necesare, Iran va avea alte opţiuni?, arăta Jalili, care a mai adăugat că dacă unele state nu oferă combustibilul nuclear aceasta se va adăuga neîncrederii iraniene.
El consideră că oferirea de combustibil pentru reactorul nuclear al Teheranului nu este o chestiune politică şi nu are nimic de-a face cu discuţiile cu cele şase puteri, ci doar o chestiune de afaceri.
Iranului i se cere să răspundă urgent la acordul garantat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. Conform acestuia, Teheran ar trebui să livreze circa 70 procente din uraniul slab îmbogăţit, care va fi procesat ulterior în Rusia şi Franţa înainte de a fi returnat drept combustibil pentru reactorul din Teheran.
Antena3.ro