Antena 3 CNN Externe Iranul și-a crescut stocurile de uraniu îmbogățit de 16 ori peste limita tratatului din 2015

Iranul și-a crescut stocurile de uraniu îmbogățit de 16 ori peste limita tratatului din 2015

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 20:42 31 Mai 2021 Modificat la 21:22 31 Mai 2021
o_1f71o9teb1s7f188b1k311ksslrsb.jpg

Anunțul referitor la uraniul stocat de Iran a fost făcut luni de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (IAEA).

Tratatul din 2015 a fost încheiat în ultimul mandat al președintelui SUA, Barack Obama iar următorul președinte, Donald Trump, și-a retras țara din tratat și a impus sancțiuni regimului de la Teheran.

În replică, Teheranul și-a accelerat dezvoltarea tehnologiei și resurselor atomice.

Raportul publicat luni de IAEA estimează rezervele iraniene la 3.241 kilograme dar instituția avertizează că nu a putut să verifice cantitatea totală.

Limita din tratat a fost fixată la 300 de kilograme de compus uranifer, echivalentul a 200 de kilograme de uraniu.

Agenția pentru Energie Atomică a Națiunilor Unite nu mai primește, din februarie, informații din Iran

De la sfârșitul lui februarie anul curent, Agenția Internațională pentru Energie Atomică nu a mai putut să acceseze date importante pentru monitorizarea programului nuclear iranian. 

Informația apare într-un document confidențial distribuit țărilor membre ale organizației și consultat de Associated Press.

Conform documentului, din data de 23 februarie IAEA "nu a mai avut acces la datele transmise de sigiliile electronice și aparatele de monitorizare online a procesului de îmbogățire și nici la datele înregistrate de dispozitivele de măsurare instalate".

În februarie anul curent, Republica Islamică Iran a început să restricționeze inspecțiile la instalațiile sale nucleare.

Discuțiile pentru revenirea SUA în tratatul nuclear cu Iranul, în derulare la Viena

În timp ce IAEA și Iranul au admis anterior că restricțiile limitează accesul la camerele de supraveghere din instalațiile iraniene, raportul de luni arată că restricțiile au mers mult mai departe.

IAEA a recunoscut că poate oferi doar o estimare a rezervelor iraniene de uraniu întrucât acest stat continuă să îmbogățească elementul fisionabil la cel mai înalt nivel consemnat vreodată.

Iranul a început să limiteze inspecțiile în încercarea de a pune presiune pe administrația lui Joe Biden să ridice sancțiunile care afectează dureros economia țării și care au fost reimpuse de SUA după retragerea unilaterală din 2018 din tratatul nuclear.

În baza tratatului, IAEA a amplasat aproximativ 2.000 de sigilii protejate la intervenție asupra materialelor și echipamentelor nucleare iraniene. De asemenea, dispozitivele automate de măsurare a datelor au furnizat informații în timp real despre programul iranian.

La Viena se desfășoară în prezent discuții în vederea revenirii SUA în tratatul nuclear, cunoscut drept Planul Comun de Acțiune Cuprinzător (Joint Comprehensive Plan of Action, JCPOA).

Foto: Centrifuge de îmbogățire a uraniului fotografiate la Natanz, în Iran, de către Agenția iraniană pentru energie atomică și publicate în 2019 

×
Etichete: Iran uraniu
x close