Şase persoane au murit în urma unui incendiu care a izbucnit vineri, pe 3 august, la cea mai importantă uzină petrochimică din Iran, potrivit unui bilanţ revizuit în creştere sâmbătă de către purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale iraniene de Petrochimie, relatează AFP.
Un bilanţ anterior anunţa un mort şi aproximativ zece răniţi.
Patru persoane rănite se află în continuare sub supraveghere medicală, iar trei dintre ele urmează să fie trimise în Germania pentru îngrijiri, a declarat Shamsollah Jashni, citat de agenţia oficială Irna.
Incendiul s-a declanşat în incinta complexului petrochimic Bandar Imam, la Mahshahr (sud), din cauza unei scurgeri de gaze dintr-o conductă de alimentare, dar a fost stins, potrivit agenţiei Shana, care are legături cu Ministerul iranian al Petrolului.
Potrivit unor estimări, această centrală a fabricat anul trecut peste patru milioane de tone de produse petrochimice, ca de exemplu polimeri, benzen, gaz propan, butan şi păcură.