Preşedintele parlamentului iranian Ali Larijani a criticat planurile americane de a mări apărare din Golf contra unor posibile atacuri cu rachete, subliniind că republica islamică nu este o ameninţare pentru vecinii săi.
"Noul spectacol de păpuşi al Americii pentru protejarea şi implementarea securităţii în regiune nu este nimic altceva decât un nou truc politic pentru a deschide calea pentru prezenţa sa pe cheltuiala altora," declara Larijani .
"Oficialii americani nu realizează că ei sunt problema în regiune. Cu cât aduci mai mult echipament, cu atât îngrijorează statele unde le desfăşoară. A comis Iran vreodată o agresiune contra vecinilor săi din regiune?", întreba oficialul .
Larijani răspundea astfel relatărilor că administraţia americană plasează nave specializate cu capacităţi de urmărire a rachetelor în largul coastelor Iranului, şi sisteme de apărare anti-rachetă în patru state din Golf -- Bahrain, Kuwait, Qatar şi Emiratele Arabe Unite.
Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad acuza Occidentul că încearcă să slăbească statele din Golf.
"Occidentalii nu doresc ca regiunea să fie sigură sau ca state să aibă legături de prietenie. Ei au încercat mereu să păstreze slabe ţările din regiune. Viaţa lor depinde de creare divizării şi insecurităţii" .
Antena3.ro