Antena 3 CNN Externe Iran neagă orice implicare în atacul asupra casei lui Netanyahu din Cezareea: „Regimul israelian a fost întemeiat pe minciuni”

Iran neagă orice implicare în atacul asupra casei lui Netanyahu din Cezareea: „Regimul israelian a fost întemeiat pe minciuni”

ambulanta israel
Ambulanță pe un drum din Israel, imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images
de Mia Lungu    |    20 Oct 2024   •   11:05

Iran a respins orice implicare în atacul ratat de sâmbătă asupra reşedinţei private a prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu din Cezareea, în centrul Israelului, şi a acuzat autorităţile israeliene de "răspândire de falsuri", informează duminică EFE, potrivit Agerpres.

"Regimul israelian a fost întemeiat pe minciuni şi denaturări ale faptelor, iar răspândirea falsurilor continuă să fie o practică constantă a acestui regim şi a liderilor săi criminali", a denunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Ismail Baghaei, în declaraţii acordate sâmbătă noapte agenţiei IRNA.

Cu aceste declaraţii, Baghaei a negat în fapt implicarea ţării sale în lansarea unei drone care a lovit sâmbătă Cezareea şi a vizat reşedinţa privată a lui Netanyahu din acel oraş. Nici premierul şi niciun membru al familiei sale nu se aflau în casă în momentul atacului.

Netanyahu acuză Iranul că a încercat să-l asasineze

Premierul israelian a atribuit atacul Republicii Islamice şi a afirmat că "agenţii Iranului care au încercat să mă asasineze pe mine şi pe soţia mea astăzi au făcut o greşeală amară".

Netanyahu a adăugat că atacul eşuat nu îl va descuraja pe el sau pe statul israelian "de a continua războiul împotriva inamicilor noştri pentru a ne asigura securitatea pentru generaţii de acum încolo".

În faţa acestor acuzaţii, misiunea permanentă a Iranului la ONU a negat, de asemenea, că ţara se află în spatele atacului eşuat.

"Am răspuns deja regimului israelian şi acţiunea în cauză a fost efectuată de Hezbollahul libanez", a transmis misiunea iraniană agenţiei IRNA.

Cu toate acestea, gruparea islamistă şiită proiraniană Hezbollah nu şi-a revendicat încă responsabilitatea pentru acest atac, notează EFE.

Ministrul de externe israelian insistă că Iranul minte

Totuşi, ministrul de externe israelian, Israel Katz, a continuat să insiste că Iranul "minte" şi a reiterat sâmbătă implicarea acestei ţări în atacul eşuat asupra reşedinţei private a premierului Netanyahu. 

Declaraţiile oficialului israelian pe contul său de socializare X au venit la câteva momente după ce misiunea permanentă a Iranului la ONU a negat că Teheranul ar avea vreo legătură cu atacul şi a pasat unica responsabilitate a atacului în seama grupării şiite libaneze Hezbollah.

"Principalul proxy (al Iranului), tentaculul pe care Iran l-a creat, finanţat, înarmat, antrenat şi pe care îl controlează acum în toate operaţiunile sale, este prezentat brusc ca o entitate independentă. Minciunile şi pretenţiile tale false nu te vor ajuta: eşti responsabil", a scris Katz pe X.

Iranul, duşmanul declarat al Israelului, conduce alianţa antiisraeliană "Axa Rezistenţei", formată din Hezbollah, gruparea islamistă palestiniană Hamas, rebelii houthi din Yemen şi miliţiile irakiene.

La 1 octombrie, Teheranul a lansat 180 de rachete împotriva teritoriului israelian, ca răzbunare pentru asasinarea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, şi a unui general al Gărzii Revoluţionare iraniene la Beirut pe 27 septembrie şi pentru uciderea şefului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran, la sfârşitul lunii iulie.

Donald Trump a vorbit cu Netanyahu după atacul ratat

Fostul preşedinte şi candidat republican la alegerile prezidenţiale din SUA din 5 noiembrie, Donald Trump, a confirmat sâmbătă aceasta că a vorbit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu după atacul eşuat asupra reşedinţei private a şefului guvernului israelian, atribuit Hezbollah.

La un miting din Pennsylvania, Trump a confirmat că Netanyahu l-a sunat sâmbătă, deşi nu a menţionat în mod explicit că au vorbit despre drona care a lovit Cezareea.

Republicanul a dat asigurări la eveniment că Israelul este "mult mai bine decât acum trei luni" datorită faptului că premierul israelian "nu-l ascultă pe Joe Biden": "Dacă l-ar asculta, (ţara) nu ar fi în această poziţie''.

Trump a mai declarat în glumă că Biden este un "mare expert în politică externă", deoarece dacă faci "exact opusul a ceea ce sugerează el", vei deveni "cel mai bun preşedinte din istorie" în ceea ce priveşte politica internaţională.

El a dat totodată asigurări că vicepreşedinta şi candidata democrată la scrutinul prezidenţial din SUA, Kamala Harris, este chiar mai rea decât Biden pentru că nu este la fel de inteligentă ca el. Chiar şi aşa, Trump a simţit nevoia să vină cu o clarificare: "Nu spun că el (Biden - n.r.) ar fi un om prea deştept".

×
Parteneri
x close