Antena 3 CNN Externe Iran invită UE, China şi Rusia, mai puţin Statele Unite, să-i viziteze complexele nucleare

Iran invită UE, China şi Rusia, mai puţin Statele Unite, să-i viziteze complexele nucleare

<1 minut de citit Publicat la 17:45 04 Ian 2011 Modificat la 17:45 04 Ian 2011
Iran invită UE, China şi Rusia, mai puţin Statele Unite, să-i viziteze complexele nucleare
Foto: abc.net.au
Iran a invitat Rusia, China, mai multe ţări din Uniunea Europeană şi aliaţii săi din lumea arabă, mai puţin Statele Unite, să facă un tur al facilităţilor sale nucleare, într-o încercare de a obţine sprijin înaintea unei noi runde de discuţii cu cele şase puteri mondiale, relatează Associated Press, care citează o scrisoare primită luni. În aceasta, oficialul iranian Ali Asghar Soltanieh sugerează 15 şi 16 ianuarie ca dată pentru turul facilităţilor nucleare iraniene. Ali Asghar Soltanieh a spus că sunt luate în calcul şi întâlniri cu “oficiali de rang înalt”.

Deşi nu a fost oferită şi o explicaţie pentru alegerea acestui moment, propunerea Iranului apare cu câteva săptămâni înaintea întâlnirii cu cele şase puteri mondiale, pentru discuţii privind programul nuclear iranian.

Noua rundă de discuţii între Teheran şi membrii Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite – Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania, va avea loc la Istanbul, la sfârşitul lui ianuarie.

Programul nuclear iranian este văzut de SUA şi aliaţii săi ca o acoperire pentru fabricarea unor arme nucleare, ipoteză negată vehement de Teheran.

În schimb, Iran insistă că îmbogăţirea uraniului şi celelate programe au ca scop generarea de combustibil pentru viitoare reactoare nucleare.

×
Etichete: vizita
x close