"Furtuna de zăpadă este fără precedent în ultimii cinci decenii, cu un strat de omăt ce a depăşit doi metri, după ce ninsoarea abundentă a început în după amiaza zilei de vineri", a spus un oficial al provinciei Mazandaran, citat de presa locală şi preluat de AFP.
"Principalele probleme sunt alimentarea cu energie electrică şi furnizarea de apă potabilă în zonele cele mai afectate", a adăugat acesta.
Aproape 500.000 de oameni au rămas fără curent electric şi gaze naturale din cauza calamităţii neobişnuite.
Semiluna Roşie a intervenit acolo unde situaţia a fost critică şi a salvat în ultimele zile 11.000 de persoane, rămase înzăpăzite.
10 persoane au fost internate în spital şi alte 3800 au fost duse în adăposturi de urgenţă, informează şi agenţia internă de ştiri, IRNA.
Chiar şi capitala ţarii, Teheran, este afectată de un val de frig. Aici s-au înregistart -7 grade Celsius, în vreme ce în zonele depresionare temeperaturile au coborât până la -19 grade Celsius.
Din cauza intemperiilor, şcolile din Teheran au fost închise luni dimineaţă. Potrivit prognozei meteo, ninsorile abundente vor continua cel puţin încă două zile, iar zona cea mai afectată va fi cea din sud-vestul ţării.