Nouăsprezece persoane au murit duminică în sudul Iranului după ce un autocar s-a răsturnat din cauza vitezei excesive, anunţă site-ul Televiziunii de stat iraniene, citat de AFP.
Accidentul a avut loc la 50 de kilometri vest de oraşul Chiraz, soldându-se cu moartea a 19 persoane şi
rănirea altor 25, conform colonelului poliţiei rutiere Samad Esfandiari, care a evocat "neglijenţa şoferului".
Accidentele rutiere fac aproximativ 20.000 de morţi anual în Iran, conform statisticilor oficiale.