Explozia a avut loc într-o piaţă din apropiere de Nassiriya, în sudul Irakului, informează AFP. Acesta este cel mai sângeros atentat din Irak, în ultimele săptămâni.
"Reţeaua de informatori din Nassiriya a anunţat că a numărat nu mai puţin de 30 de corpuri neînsufleţite şi 70 de răniţi", a anunţat guvernoratul provinciei Zi Qar.
Potrivit surselor din cadrul Ministerelor irakiene al Apărării şi al Afacerilor Interne, cel puţin 28 de persoane şi-au pierdut viaţa în acest atentat.
Oraşul Nassiriya este situat la 350 de kilometri sud de Bagdad şi este capitala provinciei Zi Qar. Până acum, regiunea a fost relativ ocolită de violenţe, fiind considerată una liniştită.
Antena3.ro