Guvernatorul Hussein al-Tahan, de confesiune şiită, revenea de la întâlnirea cu un ?grup de autoapărare? format într-un cartier sunnit pentru a-i combate pe teroriştii din al-Qaida. În convoiul protejat de o puternică escortă se afla un operator al agenţiei Associated Press, care a înregistrat atacul. Primele salve de arme automate s-au auzit la traversarea unei străzi pustii. Agenţii de securitate au ripostat la fel de intens. Atacul s-a reluat ceva mai departe, în prezenţa unor poliţişti. Guvernatorul a scăpat nevătămat, dar câţiva membri ai gărzii au fost răniţi.
Tot la Bagdad, un soldat american a fost ucis şi alţi trei - răniţi de explozia unei bombe. Americanii sunt acuzaţi că au ucis mai mulţi civili într-un raid aerian asupra unui sat de la nord de Bagdad. Armata americană respinge acuzaţiile şi susţine că toate cele 25 de victime ale raidului erau ?criminali, membri ai unei grupări extremiste?.
Antena 3