Alte câteva sute de oameni s-au adăugat celor peste o mie evacuaţi, zilele trecute, din sectoarele ameninţate de inundaţii. Echipele de intervenţie au vegheat toată noaptea pentru a preveni orice eventuală cedare a digurilor.
Alerta se menţine şi în următoarele zile.
Împrejurimile Budapestei, dar şi aleile din centru, de pe malul Dunării, erau sub apă înainte ca Dunărea să atingă nivelul maxim. Inundaţiile au afectat serios viaţa oraşului. Acum, nimic nu mai funcţionează cum trebuie.
Încă dinainte de miezul nopţii, Dunărea a încurcat şi mersul trenurilor. În mai multe gări din Budapesta, traficul feroviar a fost oprit.
Sute de oameni sunt gata să întărească digurile care dădeau semne că ar putea ceda.
Chiar dacă specialiştii spun că Dunărea va începe, astăzi, să scadă, premierul Viktor Orban i-a avertizat pe localnici că şi următoarele zile vor fi la fel de grele.
Probleme au fost şi în Germania, acolo unde inundaţiile din aceste zile au provocat o adevarată catastrofă naţională.
După ce Dunărea şi afluenţii săi au făcut prăpăd în sudul ţării, Elba a ieşit, la rândul său, din matcă.
Mai multe sate de lângă Magdeburg au fost evacuate de urgenţă după cedarea unui dig, iar în oraş, apele au depăşit cu cinci metri şi jumătate nivelul normal.
Serviciul german de urgenţă a trimis elicopterele să ajute la stabilizarea digului de la Rosenburg. Localnicii s-au străduit, şi ei, până în ultima clipă, să întărească digul cu saci de nisip, dar eforturile au fost în zadar.
În dig s-a deschis o breşă de câteva sute de metri care se lărgea de la o oră la alta. Autorităţile au fost nevoite să ordone evacuarea satelor ameninţate.
Micii fermieri ar fi vrut să rămână pentru a-şi apăra avutul, deşi erau conştienţi de pericol. Familiile lor fuseseră deja evacuate, ca măsură de precauţie.
La Magdeburg, un oraş cu 23.000 de locuitori, Elba a depăşit nivelul record de 7,46 metri, înregistrat la marile inundaţii din 2002, faţă de numai doi metri, cât este în mod obişnuit.
Specialiştii spun că nu pot fi siguri că digurile vor rezista în următoarele zile, până la trecerea viiturii.