Antena 3 CNN Externe Inundații fără precedent în SUA. Ce s-a întâmplat după ce un cimitir a fost inundat

Inundații fără precedent în SUA. Ce s-a întâmplat după ce un cimitir a fost inundat

1 minut de citit Publicat la 15:41 16 Aug 2016 Modificat la 15:41 16 Aug 2016
cosciug.jpg
Foto: Strange World Paranormal - Facebook

Inundații "fără precedent" au fost înregistrate în statele americane Louisiana și Mississippi, din sudul Statelor Unite, au informat autoritățile și mass-media, potrivit cărora intemperiile s-au soldat cu trei morți, scrie Agerpres.

Sâmbătă, guvernatorul democrat din Louisiana John Bel Edwards a descris inundațiile care au afectat sudul statului său drept "fără precedent", după ce vineri decretase starea de urgență din cauza ploilor abundente așteptate încă câteva zile.

Localnicii au surprins imagini macabre, dupa ce un cimitir a fost inundat, iar coșciugurile au început să pluteasă pe apă in Denham Springs, in statul Louisiana.

"Avem niveluri record de inundații de-a lungul râurilor și pâraielor", a declarat el în cadrul unei conferințe de presă, cerând persoanelor din zonele indicate de autorități să-și părăsească locuințele.

Per total, peste 1.000 de rezidenți din zonele afectate au fost strămutați.

Un bărbat în vârstă de 68 ani s-a înecat la aproximativ 25 de kilometri de orașul Baton Rouge, din Louisiana, iar un altul și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fosă, fiind luat de ape, a indicat CNN, citând-o pe directoarea serviciilor de urgență locale, Joanne Moreau.

Un al treilea bărbat a murit tot în statul Louisiana, au confirmat pentru CNN responsabili din cadrul serviciului de pompieri ai acestui stat.

Drumurile principale din jurul orașului Baton Rouge se aflau sămbătă sub ape, însă rezidenții care s-au refugiat de inundații în copaci sau pe acoperișurile caselor au fost salvați.

×
x close