Antena 3 CNN Externe Întorsătură radicală în cazul Siriei. Ce au anunţat în urmă cu puţin timp MARILE PUTERI

Întorsătură radicală în cazul Siriei. Ce au anunţat în urmă cu puţin timp MARILE PUTERI

O.P.
1 minut de citit Publicat la 06:26 10 Sep 2013 Modificat la 06:26 10 Sep 2013
Întorsătură radicală în cazul Siriei. Ce au anunţat în urmă cu puţin timp MARILE PUTERI
 Regimul lui Bashar al-Assad ar putea preveni o intervenţie militară a Statelor Unite în Siria, dacă acceptă să-şi predea toate armele chimice, pentru a fi distruse.

Neaşteptata propunere vine din Rusia iar preşedintele Barack Obama spune că este vorba de o "evoluţie pozitivă". 

El nu este, însă, convins că Assad va renunţa, într-adevăr, la armele chimice.

Congresul american a început dezbaterile pe tema eventualei acţiuni militare, dar un vot decisiv care era programat mâine în Senat a fost amânat în ultimul moment.

Obama a vorbit şi de propunerea Rusiei ca regimul sirian să-şi plaseze armele chimice sub control internaţional: "Intenţia mea a fost, tot timpul, să ne asigurăm că nu va mai avea loc o asemenea folosire scandaloasă a armelor chimice (în Siria). Iar dacă există o cale diplomatică de a obţine acest lucru, fără îndoială că o voi prefera"

. Congresul american continuă, totuşi, dezbaterile pe tema intervenţiei militare în Siria. Aceasta pentru că nimeni nu poate fi sigur că regimul lui Assad se va ţine de cuvânt şi nu va încerca doar să câştige timp.

Ultimele sondaje arată însă că americanii se opun unei intervenţii armate.

Serviciile germane de informaţii au indicii că atacul chimic de la 21 august NU a fost aprobat personal de Başar al-Assad, potrivit presei de la Berlin. Liderul de la Damasc continuă să se declare nevinovat, dar avertizează că Statele Unite trebuie "să se aştepte la orice" dacă vor ataca Siria.

×
Etichete: Siria
x close