Proprietarul unui restaurant din sudul Londrei a adăugat în meniu un burger gigant care cântăreşte nu mai puţin de şapte kilograme.
Burgerul imens are 18.000 de calorii, suficient să-i ajungă unui bărbat o săptămână întreagă. Bucătarul a gătit peste trei kilograme de carne, la care a adăugat bacon, caşcaval, salată şi roşii. Preţul meniul "The Beast" se ridică şi el la înălţime: 40 de lire, scrie
dailymail.co.uk.Recordul în Marea Britanie era deţinut de un restaurant care a inclus în meniu un burger din 3 kilograme de carne. "M-am documentat pe Internet. Al nostru este mai mare, pentru că am folosit peste trei kilograme de carne", a precizat creatorul burgerului imens, grecul Vas Herodotou, patronul restaurantului "Burgers at Blacks".
"Am vorbit cu o parte dintre clienţii noştri, iar unii au spus că vor încerca burger-ul. E greu să rezişti provocării, dar nu cred că poate cineva să-l termine pe tot", a mai spus creatorul celui mai mare burger din Marea Britanie.