Preşedintele sud-coreean Moon Jae In şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au avut discuţii "serioase şi sincere" despre denuclearizare, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al lui Moon, potrivit dpa.
"La summit, cei doi lideri au purtat discuţii serioase şi sincere despre mijloacele de a denucleariza Peninsula Coreeană, de a stabili o pace permanentă şi de a dezvolta relaţiile dintre Coreea de Sud şi Coreea de Nord", a spus purtătorul de cuvânt, Yoon Young Chan, citat de agenţia de presă Yonhap.
Ambele părţi încă lucrează la textul declaraţiei comune care va fi transmisă la sfârşitul summitului, a adăugat el.
Moon Jae In şi Kim Jong Un participă vineri la un summit istoric, după o strângere de mână cu un puternic caracter simbolic la Linia de demarcaţie militară care divizează peninsula, comentează şi AFP.
Kim Jong Un s-a declarat "copleşit de emoţie" după ce a trecut linia de demarcaţie, devenind primul lider nord-coreean care calcă pe teritoriul sud-coreean de la Războiul din Coreea (1950-1953).
La invitaţia neaşteptată a liderului nord-coreean, cei doi şefi de stat au dat scurt mâna de partea nord-coreeană a frontierei, după care s-au deplasat pe jos la Casa Păcii, structură de sticlă şi beton situată în partea de sud a satului Panmunjom, locul unde a fost semnat armistiţiul.
"Am venit aici hotărât să transmit un semnal de pornire, la pragul unei noi istorii", a spus Kim, a cărui ţară este acuzată de abuzuri generalizate asupra drepturilor omului.
Arsenalul atomic nord-coreean se află în centrul discuţiilor, iar Moon şi-a declarat speranţa că va fi încheiat "un acord ambiţios pentru a oferi întregului popor coreean şi oamenilor care vor pacea un mare cadou".
Kim a fost însoţit de Kim Yo Jong, sora sa şi cel mai apropiat consilier, precum şi de responsabilul său pentru relaţiile intercoreene. Moon a fost flancat de şeful serviciilor de informaţii sud-coreene şi de şeful său de cabinet.
Această reuniune ilustrează spectaculosul dezgheţ diplomatic care se produce în peninsulă de când Kim a surprins întreaga lume când a anunţat la 1 ianuarie că ţara sa va participa la Jocurile Olimpice de iarnă organizate în Coreea de Sud.
Acest summit ar urma să fie continuat cu o întrevedere între liderul nord-coreean şi preşedintele american Donald Trump în viitorul apropiat.