'Am căzut de acord pentru o întâlnire cu Obama', a precizat Peskov, citat de TASS.
Conform agenției de presă ruse, întâlnirea a fost confirmată de un reprezentant al administrației SUA.
Contactele dintre Putin și Obama au fost foarte rare în ultima perioadă, în contextul divergenţelor pe subiectul crizei ucrainene. Ultima întrevedere între cei doi preşedinți a avut loc în noiembrie 2014, cu prilejul summitului Asia-Pacific din China, notează TASS.
Tot luni, preşedintele Rusiei se va adresa Adunării Generale a ONU.
Vladimir Putin a susținut discursuri în fața Adunării Generale a ONU de trei ori — în 2000, 2003 și 2005. În 2009 a fost prezent Dmitri Medvedev, la acea dată președinte al Rusiei, iar în ultimii ani la acest important for a participat ministrul rus de externe Serghei Lavrov.