În arhipelagul Canarelor, focul era în continuare în afara controlului pe mica insulă muntoasă La Gomera, unde aproximativ 2.500 de locuitori au fost evacuaţi începând de vineri din satele care înconjoară Parcul natural Garajonay, un ecosistem protejat, introdus în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Coloane groase de fum se ridicau sâmbătă seara deasupra centrului insulei, unde se află parcul, a anunţat un fotograf AFP, în timp ce focul se propaga către sud-vest şi regiunea de coastă, spre o zonă de ravene greu accesibilă.
Pe La Gomera, la fel ca şi pe insula vecină Tenerife, unde peste 2.200 de locuitori au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele, pompierii "se confruntă cu dificultăţi în împiedicarea avansării" incendiilor, a subliniat ministrul Economiei la nivel regional Javier Gonzalez Ortiz, explicând că "temperaturile ridicate, umiditatea scăzută şi rafalele de vânt" favorizează propagarea focului.
Pe La Gomera, unde peste 3.000 de hectare de vegetaţie au fost deja distruse la începutul săptămânii, focul s-a reaprins vineri cu forţă, din cauza secetei şi caniculei. Între timp au fost distruse alte aproape 500 de hectare, potrivit autorităţilor regionale, care au evacuat, ca măsură de precauţie, locuitorii din 13 sate şi cătune.
În contextul în care ţara, care se confruntă cu cea mai mare secetă din ultimii aproximativ 70 de ani, este palsată sub alertă de cod roşu odată cu sosirea, miercuri, a unui val de căldură din Africa, alte incendii au izbucnit începând de vineri aproape peste tot în Spania, în special în Galiţia, în nord-vest.
În jurul satului Barco de Valdeorras, în provincia Urense din Galiţia, un incendiu era, în continuare, sâmbătă seara, în afara controlului, după ce a distrus 1.200 de hectare de vegetaţie, potrivit Guvernului regional.
Pompierii luptau de asemenea împotriva unui incendiu care a izbucnit în Parcul naţional Cabaneros, în centrul Spaniei, şi încercau să împiedice ca alt incendiu să pătrundă în Parcul naţional Donana, în Andalusia, în sud.
Sâmbătă, un nou incendiu a izbucnit în regiunea Ger, în Catalonia, în apropiere de frontiera franceză, au anunţat pompierii catalani, care au primit sprijunul unor pompieri veniţi din Franţa.
Pe 22 iulie, un incendiu violent s-a declanşat în Catalonia, distrugând 13.000 de hectare de vegetaţie. În acest incendiu au murit patru persoane.
În perioada 1 ianuarie-5 august, 132.000 de hectare de vegetaţie au ars în Spania, cea mai importantă suprafaţă distrusă în decurs de peste şapte luni în ultimii zece ani, potrivit Ministerului Agriculturii.