Antena 3 CNN Externe Înfiorător! Atacatorul din Finlanda viza în special femei. Ce au aflat polițiștii, după ce l-au arestat

Înfiorător! Atacatorul din Finlanda viza în special femei. Ce au aflat polițiștii, după ce l-au arestat

<1 minut de citit Publicat la 16:12 19 Aug 2017 Modificat la 16:12 19 Aug 2017
o_1bnt9tqja1fd61tav1qh3vvb1cbg8.jpg
Foto: Agerpres

Marocanul de 18 ani acuzat că a ucis două persoane şi a rănit alte opt în Finlanda, vineri, este un solicitant de azil ce dorea să atace în special femei, a anunţat sâmbătă poliţia finlandeză, informează AFP. 

"Credem că atacatorul viza în special femei, însă bărbaţi au fost răniţi după ce au încercat să apere aceste femei", a declarat comisarul Christa Granroth, de la Biroul Naţional de Anchetă din Finlanda, în timpul unei conferinţe de presă. 

Două femei finlandeze au fost ucise în atacul de la Turku (sud-vest), considerat terorist de autorităţile din Finlanda. Alte opt persoane au fost rănite, dintre care şase femei şi doi bărbaţi. 

"Un bărbat a fost rănit încercând să ajute o altă victimă, iar un altul a încercat să-l oprească pe atacator", a precizat Christa Granroth. 

Autorităţile finlandeze au precizat, de asemenea, că printre cei opt răniţi erau un cetăţean italian, unul britanic şi unul suedez (şi nu doi cum s-a anunţat mai devreme sâmbătă). 

Poliţia l-a arestat pe suspect cu câteva minute după atac, rănindu-l cu foc de armă în picior. El a fost identificat ca fiind un cetăţean marocan de 18 ani, solicitant de azil în Finlanda în 2016.

×
Etichete: atentat terorist
x close