Bolnavul, un muncitor independent, a fost spitalizat la 24 iulie şi a murit la 30 iulie, potrivit unui comunicat postat pe site-ul ministerului. El locuia în apropierea unei ferme de păsări.
Indonezia, un arhipelag imens cu aproximativ 240 de milioane de locuitori, este ţara care a înregistrat cel mai mare număr de decese din cauza gripei aviare. Potrivit ultimului bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care nu cuprinde cazul anunţat sâmbătă, boala a făcut din 2003 şi până în prezent 157 de victime, dintre care nouă în 2011, dintr-un total de 357 la nivel mondial.
Indonezia este considerată o verigă slabă în lupta împotriva gripei aviare, membri din numeroase gospodării continuând să trăiească în contact constant cu păsări nevaccinate, în pofida unei legi care interzice acest lucru.
Virusul H5N1 se transmite de la animal la om, însă cercetătorii se tem că o mutaţie ar putea permite contaminarea de la om la om, ceea ce ar declanşa o pandemie.