Tragedie în India. Cel puţin 66 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 100 au fost rănite după ce trenul în care se aflau a fost cuprins de flăcări. Trenul plecase din New Delhi şi se îndrepta spre Pakistan când la bordul acestuia s-a produs o puternică explozie, urmată de un incendiu devastator. Cel puţin două vagoane ale garniturii au fost distruse în întregime. Printre victime se numără şi mai mulţi cetăţeni pakistanezi. Responsabili din cadrul companiei de transport feroviar au confirmat că a fost vorba de un atentat. Ca o ironie a sorţii, garnitura feroviară era chiar Trenul prieteniei, simbol al procesului de pace dintre cele două state rivale.
Antena3