Cinci persoane au decedat şi alte şapte au fost rănite din cauza unui incident petrecut la ieşirea din tribunele stadionului din Luanda (Angola), la finalul unui meci disputat sâmbătă în Liga Campionilor Africii la fotbal, relatează Reuters.
Conform unor martori citaţi de Reuters, mai multe persoane au fost strivite la ieşirea din stadion, după meciul dintre Primeiro de Agosto şi TP Mazembe (Republica Congo).
Ministrul sporturilor angolez a regretat incidentul, într-un comunicat postat duminică, şi a precizat că persoanele rănite au părăsit deja spitalul.
Îmbulzeala s-a produs după ce fanii au găsit închisă una dintre porţile stadionului Novembro la sfârşitul meciului. Când poliţiştii au deschis porţile, fanii au năvălit afară şi unii au fost călcaţi de caii agenţilor. Ministrul angolez al sporturilor a explicat că una din cauzele principale ale incidentului a fost faptul că startul meciului a fost întârziat.
Anul trecut, 17 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite tot în urma îmbulzelii petrecute pe arena Uige din nordul Angolei.