Incidentul a avut loc miercuri seară pe tronsonul B al metroului din Roma.
Un mecanic a lucrat câteva secunde la uşa unui vagon, într-o staţie, după care trenul de metrou s-a pus în mişcare. Imediat după plecarea trenului din staţia Termini spre Castro Pretorio, uşa vagonului s-a deschis, iar distanţa de circa doi kilometri a fost parcursă cu uşa deschisă.
În vagonul respectiv se aflau peste 100 de călători, iar unii au încercat să semnaleze situaţia prin intermediul sistemului de comunicaţii în cazuri de urgenţă.
Nicio persoană nu a fost rănită în incidentul care a stârnit panică printre călători. Cazul este investigat de compania publică de transport din Roma (ATAC).