Antena 3 CNN Externe Încetarea permanentă a focului în Gaza, adoptată de Consiliul de Securitate al ONU

Încetarea permanentă a focului în Gaza, adoptată de Consiliul de Securitate al ONU

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 23:30 10 Iun 2024 Modificat la 23:36 10 Iun 2024
hepta
Lupte grele în Rafah | Mai multe tancuri israeliene au ajuns în centrul orașului

Rezoluția de încetare permanentă a focului fost adoptată cu 14 voturi pentru, zero împotrivă și o abținere din partea Rusiei.

Potrivit documentului obținut și citat de CNN, Consiliul de Securitate "salută noua propunere de încetare a focului anunțată la 31 mai, pe care Israelul a acceptat-o, și invită gruparea Hamas să o accepte, la rândul ei, îndemnând ambele părți să implementeze pe deplin termenii acesteia, fără întârziere și fără condiții".

O prima fază a de implementare a prevederilor rezoluției ar implica o încetare a focului de șase săptămâni.

O a doua fază ar presupune întoarcerea ostaticilor pe care gruparea militantă din Gaza încă îi deține.

A treia etapă se referă la un plan de reconstrucție pentru regiune.

Hamas anunță că acceptă rezoluția ONU

Într-o declarație făcută luni noaptea, grupul a salutat "o încetare permanentă a focului" în Gaza, menționată de rezoluția propusă de SUA și adoptată de Consiliul de Securitate.

Hamas a salutat, totodată, alte prevederi între care o retragere "completă" a Israelului din Gaza, schimbul de prizonieri, un plan de reconstrucție, întoarcerea la casele lor a persoanelor strămutate în interiorul fâșiei, respingerea oricăror schimbări demografice sau a reducerii suprafeței enclavei palestiniene, precum și intrarea ajutorului umanitar în Fâșia Gaza.

Nu este clar, momentan, dacă aceste prevederi, în această formulare, se regăsesc în rezoluția adoptată de ONU.

"Ne confirmăm disponibilitatea de a lucra cu interlocutorii noștri pentru a negocia indirect asupra modului de implementare a acestor principii, care coincid cu cererile poporului nostru și ale rezistenței", a precizat gruparea islamistă.

×
x close