Antena 3 CNN Externe INCENDIU puternic la bordul unui vas de croazieră

INCENDIU puternic la bordul unui vas de croazieră

<1 minut de citit Publicat la 17:03 28 Mai 2013 Modificat la 17:03 28 Mai 2013
INCENDIU puternic la bordul unui vas de croazieră
Foto: Royal Caribbean
Un incendiu puternic a izbucnit, ieri, la bordul unui vapor de croazieră de lux, Grandeur of the Seas, un vas ce aparţine companiei de profil Royal Caribbean. Focul s-a declanşat în spatele vasului, la deck-ul trei, în zona de ancorare, care nu este destinată pasagerilor şi s-a propagat la următoarele două etaje superioare.

Conform unor surse anonime, sursa generatoare a incendiului a fost o ţigare nestinsă. Cei care cunosc structura unui astfel de vas susţin că acea zonă este preferată pentru fumătorii din rândul membrilor echipajului.

Un comunicat oficial al companiei precizează că focul a izbucnit luni dimineaţă, în timp ce se afla pe mare şi naviga spre Bahamas. Toţi pasagerii şi membrii echipajului sunt teferi, neexistând victime, datorită intervenţiei prompte a echipei de pompieri, care a reuşit să stingă flăcările.

În prezent, vasul este ancorat în portul Freeport, din Bahamas, iar pasagerii au fost debarcaţi în siguranţă.

×
Etichete: incendiu
x close