Un incendiu declanşat de artificii utilizate de protestatari a izbucnit în Piaţa Taksim din Istanbul, în cursul intervenţiei forţelor de ordine, informează
CNN.
Protestarii au început să utilizeze petarde imediat după intervenţia forţelor de ordine cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.
În prezent, mii de manifestanţi rămân în Piaţa Taksim din Istanbul, deşi poliţia reuşise să îi disperseze.
În urmă cu câteva ore, premierul Recep Tayyip Erdogan a avertizat că Guvernul nu va mai da dovadă de niciun fel de "toleranţă" faţă de manifestanţii care cer demisia sa.
Poliţia, având vehicule blindate, a pătruns în Piaţa Taksim, utilizând gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. Baricadele au fost demolate cu buldozere, dar sute de manifestanţi rămân în zonă, fiind implicaţi în confruntări cu forţele de ordine.
Foto: Facebook/Reuters
Erdogan, aflat la putere din anul 2002, este liderul Partidului pentru Dreptate şi Dezvoltare (AK), format pe structurile unei foste mişcări islamiste. În urmă cu două săptămâni, Parlamentul turc a aprobat o lege care interzice vânzarea şi consumul de băuturi alcoolice în intervalul orar 22.00 - 6.00, o situaţie care a nemulţumit tinerii turci. Acuzat de atitudine islamistă, Erdogan a dat asigurări că este determinat să respecte caracterul laic al statului turc.