Imagini difuzate de Antena 3 CNN arată cum un nor de fum negru se ridică în apropierea unor blocuri înalte de locuințe, cu o macara pe fundal.
Nu este clar, la ora acestei actualizări, dacă există victime omenești în urma incendiului.
Anterior, responsabilii militari ucraineni au confirmat că resturi ale rachetelor rusești doborâte de apărarea antiaeriană au căzut în cartierul Sviatoșinsky din Kiev.
Citește și: Rusia bombardează Ucraina cu zeci de rachete de Ziua Victoriei
Resturi de proiectile rusești au fost semnalate și în alte zone ale Kievului, a precizat primarul Vitali Kliciko.
Rusia a lansat asupra Ucrainei, marți dimineață, 25 de rachete de croazieră din zonele Mării Caspice și Mării Negre, fiind doborâte 23 dintre acestea, au anunțat responsabilii militari ucraineni.
Atacurile au avut loc cu doar câteva ore înainte ca, la Moscova, să înceapă parada de Ziua Victoriei, prin care Rusia marchează înfrângerea Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial.