Cel puţin 16 oameni au murit în urma incendiului care a cuprins un bloc-turn de locuinţe din Baku, capitala republicii Azerbaidjan.
Peste 60 de persoane sunt rănite, iar printre victime se numără şi copii. Mulţi dintre ei au fost salvaţi de pompieri din apartamentele cuprinse de flăcări.
Clădirea cu 16 etaje a fost învăluită în întregime de flăcări şi fum negru. Focul s-a extins rapid la toate etajele blocului. Mulţi locatari erau la serviciu, dar destui au rămas blocaţi în propriile apartamente, cuprinse de fum toxic.
Cel puţin o persoană a sărit de la etaj, într-o încercare disperată de a scăpa de flăcări, dar căderea i-a fost fatală.
Pompierii s-au luptat din răsputeri cu focul, dar, dată fiind înălţimea clădirii, eforturile lor au fost în mare măsură zadarnice. Au reuşit, totuşi, să aducă la sol câţiva copii aproape fără viaţă, care au fost, imediat, preluaţi de ambulanţe.
În acest timp, rudele şi prietenii celor blocaţi în clădire îi implorau pe pompieri să-i salveze.
A intrat în acţiune şi un elicopter de combatere a incendiilor de pădure, care însă nu a putut face prea mult. Până la urmă, totuşi, focul a fost stins, iar o comisie de anchetă şi-a început imediat cercetările, care vor fi coordonate chiar de preşedintele ţării.